CINCI MII DE ELEVI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA, AȘTEPTAȚI LA ȘCOALĂ! ASTĂZI AU RĂSPUNS PREZENT 4.100!

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a au reluat de astăzi cursurile! În județul Dâmbovița sunt aproximativ 5 000 de elevi în această situație, iar pentru reluarea cursurilor s-au luat măsurile speciale impuse de pandemia Covid -19!

“Astăzi, 2 iunie 2020 a început activitatea pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a în toate unitățile de învățământ din județul Dâmbovița. Au fost prezenți circa 4100 elevi din cei 5200 care și-au manifestat intenția de a participa. Absența unei părți a acestora poate fi pusă pe seama vremii nefavorabile, dar și pentru că în această perioadă a continuat și pregătirea online a elevilor.
Au fost prezenți 1300 elevi de liceu și 2800 elevi de gimnaziu, nefiind înregistrate incidente, procedurile realizate de IȘJ Dâmbovița și de unitățile de învățământ pe baza ordinelor Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății fiind respectate.
Desfășurarea activităților a fost sprijinită de personalul medical și de cadrele didactice care au facut parte din echipele de organizare. Activitatea a fost o ocazie bună de a obișnui elevii cu situația de examen din viitor și cu respectarea regulilor de distanțare fizică impuse de contextul COVID 19.
 Activitatea continuă în perioada 2-12 iunie pe baza programului organizat de fiecare instituție de învățământ.” –transmite Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița