Autor: Iulia Ghercă
Tăvălugul retrocedărilor ia din administrarea statului clădiri de patrimoniu cu valoare inestimabilă și desființează muzee pentru a adăposti te miri ce interese mărunte ale unor urmași nedemni de cei pe care i-au moștenit. Cea mai veche culă din țară, Cula Greceanu se află în prezent în portofoliul ARTMARKT după ce câștigătorii în instanță ai proprietății au scos-o la vânzare iar Ministerul Culturii, ca de obicei a refuzat să-și exercite dreptul de preemțiune. Un nou proces deschis de alți moștenitori apăruți peste noapte mai amână schimbul de proprietari, din fericire pentru Muzeul care funcționează aici cu chirie. După ce litigiul se va fi încheiat iar proprietarii se vor vedea cu actele în mână, Dumnezeu cu mila.
Moștenitorul actual este fiica adoptivă a Elenei Greceanu care a mers în instanță cu un testament în care ultima descendentă a Grecenilor îi lăsa o proprietate în București și alte proprietăți, nespecificate însă. De parcă, dacă Elena Greceanu ar fi trăit ar fi ales să scoată la mezat istoria familiei așa cum face această fiică, nedemnă de cea care la un moment dat a înfiat-o. Clădirea este unul dintre cele mai frumoase edificii de tip culă din țara noastră.
Denumirea de culă vine din turcescul Kule care înseamnă turn. Astfel de scuturi își construiau boierii în fața năvălitorilor de orice fel. Este o clădire înaltă, cu pivnițe adânci și ferestre mici, o mică logie la ultimul nivel ornată cu coloane brâncovenești, ea fiind încadrată ca stil arhitectural secolelor XVII-XVIII. Există și ipoteza ca o parte din clădire, turnul să fi fost construit în secolul al XVI-lea.
Interiorul este compartimentat potrivit nevoilor curții boierești în caz de asediu, o pivniță adâncă unde se găseau proviziile și puteau adăposti chiar animalele, iar pentru necesarul de apă a fost săpat și un puț, gălețile fiind ridicate printr-un scripete la etaj.
De multe premejdii i-a apărat clădirea pe boierii Măldărești, cei care au deținut vreme de secole, edificiul pentru ca în veacul al XIX-lea să ajungă prin căsătorie în familia Greceanu. Olga și Nicolae Greceanu au fost ultimii proprietari ai clădirii până în anul 1948 când a fost naționalizată. Cu 12 ani mai devreme Oga Greceanu pictase pe pereții salonului de primire întreaga istorie a familiei Măldărescu, figurile strămoșilor ei fiind inspirate din pictura bisericii edificată în veacul al XVIII-lea și unde se află tabloul ctitorilor.
Olga Greceanu a încheiat admirabil șirul acestor boieri, ea fiind totodată descendentă a unei familii nobiliare din Polonia și un om cu o educație aleasă, studiase la Liege și la Paris unde se specializase în pictura murală. A fost singura femeie căreia i s-a permis să predice la amvon în oricare biserică din România, ea fiind un modern „zugrav de biserici”, dedicându-se picturii bisericești până la sfârșitul vieții. A organizat numeroase expoziții în țară și în străinătate și a scris studii despre artă dar a scris cărți religioase păstrate câteva în manuscris și un roman publicat în anul 2000, „URA CARE UCIDE”. A murit în anul 1978, la vârsta de 88 de ani în timp ce lucra la restaurarea picturii de la Schitul Darvari din București.
După 1948 multe dintre picturile ei murale aflate în diferite instituții publice au fost acoperite. Despre aceasta, ea obișnuia să spun㔄Frescele mi-au fost acoperite cu var, dar huma se spală. Nu acum cât mai trăiesc (am 77 de ani), ci după ce nu voi mai fi şi se vor stinge toate geloziile si răutăţile”.
Frescele ei de la Cula Greceanu sunt o capodoperă. Clădirea a fost transformată în muzeu în anul 1956 fiind în prezent administrată în calitate de chiriaș de Complexul Muzeal Măldărești.
Fortificația a fost aleasă de regizori pentru filmările realizate la mai multe filme, ultimul dintre acestea fiind „Aferim”. Drept răsplată, câteva dintre costumele utilizate de actorii din film au fost donate muzeului și sunt prezente în expoziție.
Un foarte bun ghid poartă vizitatorul într-o poveste atractivă de unde nu lipsesc nici legendele despre fiica hanului tătar îndrăgostită de boierul român sau despre unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul. Este o frescă autentică, însă a unui trecut care cu greu mai poate fi descoperit în zilele noastre.
Din cele 27 de cule ale Olteniei, cele mai multe sunt astăzi abandonate, ruinate, învinse nu de năvălitorii pentru care au fost ridicate, nu de turci, nu de haiduci, ci de un popor pașnic, atât de pașnic încât nu face nimic să-și apere ultima brumă de istorie în monumente care i-a mai rămas.