MĂNĂSTIREA GLAVACIOC, REȘEDINȚĂ DOMNEASCĂ ÎN FORMĂ DE SCUT

Autor: Iulia Ghercă

Glavacioc, singura reședință domnească în formă de scut din Țara Românească!

     Mănăstirea Glavacioc are prima atestare documentară în veacul al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul, anul 1441, însă începuturile ei ar putea fi din vremea lui Mircea cel Bătrân când, potrivit prof. Constantin C. Giurescu purta denumirea de Strugalea. Voievodul de al cărui nume este strâns legat acest loc este însă Vlad Călugărul, cel care apare în documente în postura de ctitor și care și-a aflat aici, mormântul.

Ulterior , mănăstirea a fost refăcută de Mihnea Turcitul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. În urma cutremurului din anul 1802, biserica s-a prăbușit, iar între anii 1840 și 1843 a fost în întregime refăcută, sub o altă înfățișare, de dimensiuni mai mari, în stil neoclasic, așa cum ne apare astăzi.

În biserică se află pietre tombale și fragmente de piatră provenind din vechiul edificiu. Importante cercetări arheologice efectuate în urmă cu câțiva ani au descoperit morminte cu inventar funerar bogat, dar au dezvelit și temeliile construcțiilor anterioare, întrucât a existat inițial pe acest loc o biserică de lemn.

Ceea ce atrage mai mult, însă în acest loc sunt chiliile care și-au păstrat caracterul medieval de la refacerea acestui așezământ sub voievodul Mihnea al II-lea Turcitul. Construite din cărămidă, cu coloane simple care susțin arcade și care formează o logie cu un culoar îngust în formă de semicerc.

 

Acest semicerc este cel care dă caracterul deosebit al așezământului și forma de scut pe care o are de deasupra.

Paul de Alep spunea despre acest loc: „…ajunseserăm la o mănăstire cu hramul Bunei Vestiri, numită Glavacioc, zidită de unul din vechii bei al cărui nume e Neagoe Voievod în unirea cu Petru Vodă; de la fundarea sa sunt chiar 170 de ani. Biserica este mare şi cu o frumoasă structură arhitectonică, având două cupole – una deasupra năvii, alta deasupra corului. Pe cele patru arcuri sunt stâlpi pe care e cupola răzimată. Noi n-am mai văzut în această ţară vreo biserică asemenea acesteia. Seamănă mult cu biserica Ada din Tripoli. Chiliile mănăstirii sunt toate de piatră”. Da, ce-i drept, chiliile noastre sunt din cărămidă, iar biserica veche nu se mai păstrează. Însă este interesantă asemănarea cu Tripoli și dintr-o altă legătură, aceea cu Ecaterina Salvaressa, soția voievodului Alexandru al II-lea Mircea și mama voievodului Mihnea al II-lea Turcitul, cea care a condus țara ca regentă a fiului său minor, între anii 1577-1583, dar și înainte.

 

Ecaterina Salvaressa, de la care ni s-au păstrat acele scrisori către sora ei din Italia (“azi suntem, mâine nu suntem, dupa voia lui Dumnezeu, și ne aflam în mâna turcului și nici noi nu știm unde vom fi până la capăt.”) s-a născut la Tripoli și a fost exilată în același oraș, în anul 1590, înainte de cea de-a doua domnie a fiului ei. Asemănările semnalate de Paul de Alep pot fi revendicate și astăzi, chiar dacă acea biserică „Addah din ținutul Tripoli” la care făcea referire este de multă vreme o moschee.

 

 

Glavacioc este un loc la care să revii pentru atmosfera medievală cu accent renascentist pe care o are datorită acelor chilii, pentru misterele-i încă nepătrunse, pentru câte un ancadrament de fereastră în stil gotic apărut cu prilejul ultimelor săptăruri arheologice, pentru pădurea, lacul și izvorul care o situează într-un cadru natural feeric și chiar în pofida drumului  de tip ev mediu, de la întâlnirea dintre județele Argeș, Teleorman și Dâmbovița, drum pe care abia l-am parcurs după o perioadă ploioasă.

Foarte important este să vă spunem că acolo veți găsi un om deosebit, călugărul Cassian, care vă va povesti entuziasmat cele aflate de el despre istoria locului, sau cum au lucrat doi oameni, călugărul și preotul la restaurarea bisericii: „eu tăiam piatra, părintele o zidea” și chiar au lucrat excepțional. Ar putea să țină lecții de restaurare multor „specialiști”. „-Câți viețuitori aveți aici? -Păi, nu v-am spus, eu și părintele!”.

Da, un loc pe care trebuie să-l vedeți primăvara aceasta. De câini să nu vă speriați, fortificația este strașnic păzită de un câine aflat în serviciul domniei. Localitatea unde se află nu are legătură cu Vlad Călugărul sau cu alt Basarab, ci cu turlele moldovenești ale bisericii, căutați Mănăstirea Glavacioc din comuna Ștefan cel Mare.