“STAT ROMÂN, TREZEȘTE-TE, AI FOST PRĂDAT DESTUL!” SINDICATUL COS STRIGĂ “ADUNAREA”!

Sindicatul “Valahia” din cadrul COS Târgoviște lansează un îndemn către angajații Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște să se pregătească pentru a participa la două mari adunări publice, una la Târgoviște și o a doua la București. În ultimele luni sindicatul “Valahia” a avut mai multe ]ntrevederi cu autoritățile centrale în speranța că se va găsi o soluție pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din fostul COLOS INDUSTRIAL.
Foarte important!
1. Guvernul Orban declară că în curând va permite organizarea de adunări publice (interzise în acest moment ) , cu respectarea măsurilor sanitare ;
2. Sindicatul Valahia va organiza două adunări publice, una în Târgoviște și una în București, imediat ce va fi permisă organizarea lor, cu respectarea măsurilor sanitare, prin care vom cere public URGENTAREA PRELUĂRII DE CĂTRE STAT A ACTIVELOR FUNCȚIONALE DE LA COS TÂRGOVIȘTE, în contul creanței statului;
3. Salariații care vor sa participe la aceste proteste, sunt rugați să aibă pregătit drapelul României și să anunțe public pe această pagină de informare ,intenția de participare la adunarea publică organizată de Sindicatul Valahia; ” -precizează Sindicatul “Valahia” pe pagina sa de FB.
Multe pagini s-au scris, multe reportaje și chiar filme s-au făcut despre COS Târgoviște. Vă invităm să revedeți un protest organizat în urmă cu șapte ani de angajații Mechel Târgoviște, așa cum se numea la vremea respectivă. A încercat să aplaneze conflictul prefectul de atunci, Victor Sanda, trecut la cele veșnice în anul 2014.