16 MII DE PĂRINȚI AU BIFAT “NU” ÎN DREPTUL VACCINULUI COPILULUI! DOAR 2. 200 DE ELEVI SUNT VACCINAȚI ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA!

“Din ultima centralizare a datelor, 68% este procentul de vaccinare în rândul personalului din educație. Numărul elevilor vaccinați este de cca. 2200, iar din chestionarele aplicate în școli (cei care au dorit să completeze), 892 și-au manifestat intenția de vaccinare, pentru 15649 de elevi părinții au completat cu NU, iar peste 3000 sunt indeciși.” – transmite Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița la ora la care pentru municipiul Târgoviște și pentru multe alte localități ale județului se aplică măsuri drastice de limitare a răspândirii pandemiei Covid. De pe o zi pe alta, fără niciun avertisment clar în prealabil, cei nevaccinați s-au trezit că nu mai au acces în diferite locații unde li se cere certificatul verde. Decizia s-a luat automat după depășirea, cel puțin pentru municipiul Târgoviște, a pragului de 6 cazuri la o mie de locuitori. Astfel, cetățenii nu mai au acces în instituţii de spectacole şi/sau concerte, restaurante, cafenele, terase, etc, decât dacă sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2  (au 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. După luni de zile în care discursul public despre vaccin a fost acela că nu discriminăm, că fiecare decide, acum nevaccinații s-au trezit peste noapte cu restricții pe care nimeni nu le-a anunțat dinainte. Grav este că deși situația dificilă implică adoptarea de măsuri radicale, în școli nu vedem să se aplice nimic. Adică mersul la școală nu e condiționat de niciun vaccin. Un număr covârșitor de părinți, aproape 16 mii, au completat NU în dreptul vaccinului, atunci când au fost întrebați de școală ce aleg pentru copilul lor! Sunt 200 de copii bolnavi în acest moment și 150 de profesori.