200 DE ANI DE LA MOARTEA LUI TUDOR VLADIMIRESCU, LA TÂRGOVIȘTE

 

Autor: Iulia Ghercă

Undeva, în pământul Târgoviștei, nu se știe precis nici acum unde, își doarme somnul de veci  pandurul din Vladimir, cel căruia istoria avea să-i atribuie începutul modernității românilor și una dintre cele mai importante mișcări de redeșteptare națională a poporului român! 

Tudor Vladmirescu și-a găsit sfârșitul la Târgoviște în împrejurări care nu au fost pe deplin elucidate nici până astăzi, iar ultimele zile de libertate le-a petrecut la Golești. 

Vă propun astăzi o călătorie în anul 1821, în ultimele zile de viață ale slugerului Tudor și mai apoi, ca un arc peste timp, o sută de ani mai târziu când în Parcul Mitropoliei se amplasau Crucea și bustul dedicate celui devenit, între timp un simbol național.

Să încercăm să înțelegem din paginile ce s-au scris până acum, cum s-au desfășurat acele evenimente și de ce nu, să-l cunoaștem pe Tudor Vladmirescu așa cum a fost, cu bune și cu rele! Deloc întâmplător, începem cu episodul legat de fuga lui Tudor și a pandurilor din București! 

Pentru oastea lui Tudor, drumul de la București spre Golești fusese deosebit de greu. Nu doar pentru faptul că fugise din calea turcilor, dar măsura “dreptății” împărțită de Tudor pandurilor, avea să atragă noi și mari nemulțumiri. Iată cum relatează despre acest episod istoricul Andrei Oțetea:

În Bolintinul din Vale, Tudor a omorât chiar cu mâna lui doi flăcăi panduri în vârstă de douăzeci de ani, pentru că luaseră de la o casă de țărani dintr-acel sat două trombe de pânză. De la Bolintinu până la Găești pe o distanță de trei poște, Tudor a omorât patru astfel de furtișaguri, cu ștreang și cu glonțul douăzecișidoi de panduri în vârsta tinereții, bravi și făcuți pentru război. La Cârcinov a mai spânzurat doi panduri. La cruzimea represiunii s-adaugă modul odios al execuției. Pe unii îi punea să-i spânzure, pe alții îi omora el cu mâna lui în fața ostașilor săi.

La Golești, patru dintre căpitanii săi aveau să-și atragă suspiciunile din partea conducătorului lor. Tudor Vladimirescu ceruse ca ei să răspundă cu viața pentru neorânduielile care se vor produce în companiile lor și să confirme printr-o semnătură, iar ei au refuzat. Urmare a acestei întâmplări a avut loc execuția căpitanului Ioniță Urdăreanu care a fost spânzurat de o salcie pe dealul din fața Turnului Porții Goleștilor, unde a locuit Tudor Vladimirescu în ultimele sale zile de libertate(azi, Muzeul Golești). Urdăreanu era însă foarte apreciat în rândul pandurilor iar moartea sa a atras mâhnirea acestora și îndepărtarea de cel pe care până atunci, îl urmaseră. Pe fondul acestor nemulțumiri, la care se adaugă noile acuzații de trădare susținute de interceptarea corespondenței cu pașa de la Silistra, au sosit din nou în tabără, în dimineața zilei de 21 mai, căpitanii eteriști Iordache, Farmache, delibașa Mihali și Ghencea însoțiți de 25 de arnăuți.
Au arătat scrisorile în fața taberei, unele dintre ele fiind trimise chiar de la Golești către chihaia Bei, eteriștii susținând în fața pandurilor că Tudor avea de gând să-i dea pe toți pe mâna turcilor. Au fost întrebați, atunci,
pandurii, dacă-l vor în continuare comandir pe slugerul Tudor Vladimirescu sau îl vor, în locul lui pe Macedonski și pe Hagi Prodan. Pandurii i-au ales pe cei din urmă.

Atunci căpitan Iordache, intrând la Tudor, i-a cerut armele. Tudor, văzându-se părăsit chiar de ai săi, a dat armele. Apoi a urcat pe un cal străin, ai cărui dârlogi îi ținea Ghencea, și, înconjurat de arnăuți, a pornit spre Pitești, scrie același Andrei Oțetea. La Pitești a avut loc un dialog între Tudor Vladimirescu și Iordache, în casele lui Iancu Ma-
vrocol redat de asemenea în amplele lucrări ale lui Oțetea, potrivit relatărilor lui Cioranu, unul dintre pandurii cronicari ai evenimentelor, Tudor ar fi spus următoarele:

Și ce vreți de la un om pe care, după vicleniile ce ați urmat, ați întors chiar oștirea lui, de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpătâi și chiar streini cu totul de această țară? Gândiți-vă singuri voi, printr-aceasta, la ce căpătâi o să ieșiți? Vreți să mă omorâți? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămașa morții. Turcii sunt în țară, dar nu sunteți în stare și nu veți fi niciodată a vă bate cu dânșii cu ispravă.”

De la Pitești, a doua zi dimineață avea să ia Teodor din Vladimir drumul cel din urmă al Târgoviștei prin Câmpulung, într-o căruță de poștă, însoțit de alte cinci căruțe cu arnăuți. La intrarea în orașul fortificat unde Alexandru Ipsilanti își instalase tabăra și avea deja luni de zile de jafuri asupra populației din zonă, Tudor și-a făcut apariția călare și cu picioarele legate cu fiare pe sub burta calului. Așa l-a văzut și coana Fusoaica, o boieroaică din familia Fusea, așa a fost descris de mai mulți martori oculari. Ar fi fost instalat într-una dintre încăperile chiliilor Mitropoliei. Ar fi intrat în biserică și ar fi vorbit cu Alexandru Ipsilanti despre vitejiile voievozilor de la Târgoviște, ar fi povestit despre Radu cel Mare și ar fi urcat în Turnul Clopotniță pentru a vedea Mănăstirea Dealu. Mai apoi, în aceeași zi în care a și sosit, ar fi fost împușcat mișelește după lăsarea întunericului, fără să i se facă o cercetare, așa cum s-a scris, a faptelor lui, o judecată așa cum promiseseră Ipsilanti și ai lui.

 

 

Memoria lui Tudor Vladimirescu la Târgoviște avea să devină, ani mai târziu, una dintre misiunile culturale ale Smarandei Gheorghiu. În anul 1910, Maica Smara a luat decizia de a ridica un monument în memoria lui Tudor Vladimirescu, la Târgoviște. Redăm în continuare un fragment din cartea prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bîrlea, “O româncă spre Polul Nord”.

 

 

Domnule primar,

Cunoscând trecutul glorios al vechii capitale a Munteniei, Târgoviște, și faptele eroice ale slugerului Tudor Vladimirescu, cum și simțămintele patriotice de care sunteți însuflețit, am onoarea a vă încredința, spre păstrare, Crucea eroului și sunt sigură că o veți îngriji cu sfințenie, mai ales că am speranța că în curând vom putea așeza sub ea și osemintele celui care și-a vărsat sângele pentru patrie, în noi trezind conștiința națională.”

Despre ce era vorba? În epoca respctivă, când se apropia centenarul revoluției de la 1821, istoricii și oamenii de cultură s-au străduit să cerceteze în amănunt desfășurarea evenimentelor legate de numele pandurilor slugerului din Vladimiri. Printre altele, s-au reconstituit împrejurările morții acestuia, identificându-se, pe baza documentelor sau a tradițiilor orale locale, mai multe locuri posibile în care ar fi fost ucis. În contextul acestor preocupări, Smara a aflat despre descoperirea a șase schelete în grădina cârciumarului Teodor Pitiș din Târgoviște. Unul dintre schelete, după toate probabilitățile al unui bărbat care avusese 30-40 de ani, înalt de 1,70- 1,71 m, avea craniul găurit de un glonte tras din spate și parietalul spart. În același loc s-au găsit niște copci, un șnur și o bucată de postav roșu. De la profesorul Haralambie Popescu, nepot de fiică al lui Teodor Pitiș, am aflat că locul casei și al grădinii acestuia din urmă aparținuseră lui Iordache Geartoglu, cel ce îl găzduise pe Alexandru Ipsilanti în locuința sa. (…) Una dintre variantele reconstituite spunea că în grădina de aici a fost adus Tudor Vladimirescu, trecând pe sub zidurile bisericii Geartoglu, în ultimele zile de viață, sub o escortă condusă de Caravia „perfecționat în cele mai infernale crime”. Pornind de la aceste potriviri de date, Smara a declanșat un proces din care Teodor Pitiș, evident în afară de orice vină, abia a scăpat cu fața curată”.

Într-o altă variantă, stabilită de C. D. Aricescu pe baza unor hrisoave și a relatării unui martor ocular, se presupunea că Tudor a fost ucis în curtea Mitropoliei, unde în mod sigur a fost ținut în stare de arest timp de câteva zile. Aceasta a fost versiunea acceptată, după cu am văzut din scrisoarea citată mai sus, de către primăra orașului, care – amenajând scuarul în centrul căruia se afla masivul monument de piatră donat de Smara – promitea și un parc ce urma să înconjoare catedrala și, respectiv piatra comemorativă. Parcul există și astăzi, cu frumoase alei și ronduri de flori, împrejmuind mai multe monumente, printre care și bustul scriitoarei. 

Povestea acelor rămășițe pământești găsite în fosta grădină a lui Geartoglu nu s-a încheiat la tribunal. Osemintele au fost date în grija preotului de la Biserica Domnească și după ce le-a ținut o vreme în biserică a decis să le îngroape în pământul Curții Domnești, unde li s-a pierdut urma. Tot ce ne-a rămas despre memoria lui Tudor Vladimirescu la Târgoviște sunt monumentele din Parcul Mitropoliei.