ACCIDENT GRAV LA ANINOASA! DOI ADULȚI AU DECEDAT! 7 COPII AU FOST TRANSPORTAȚI LA SPITAL!

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață, puțin după ora 7.00, pe DN 71, pe raza localității Aninoasa. Un microbuz care transporta copiii la Școala din Aninoasa s-a izbit puternic de un autoturism. În urma impactului șoferul microbuzului, în vârstă de 64 de ani, și însoțitorul copiilor, învățător în vârstă de 60 de ani au decedat. 7 copii au fost transportați la spital, însă din fericire rănile suferite nu par a fi grave. La fața locului au sosit rapid echipaje ale Serviciului de Ambulanță, ale Poliției și ale ISU Dâmbovița. Iată datele oficiale furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița:

In aceasta dimineața, in jurul orei 07:18, pe drumul național 71, pe raza localității Aninoasa, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a doua persoane.

Din primele cercetari s-a stabilit ca un conducator auto de 64 de ani, in timp ce conducea un autovehicul destinat transportului de persoane (microbuz), către o unitate de învățământ de pe raza localității Aninoasa, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga și ar fi intrat in coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. In urma impactului, doua persoane au decedat, respectiv conducătorul microbuzului, un bărbat de 64 de ani, și un pasager, însoțitor al copiilor, in vârsta de 60 de ani.

Totodata, 7 copii au fost transportați la spital pentru a fi examinați medical, urmând ca in funcție de diagnostic sa se stabilească numărul de persoane ranite.

In cauza, politistii au intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa, fapta prevazuta de art. 192 din Codul Penal, și vătămare corporală din culpa, fapta prevazuta de art. 196 din Codul Penal.

Politistii efectuează in continuare cercetari, urmând sa stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului de circulație.

1 COMENTARIU

Comments are closed.