ACȚIUNI PREVENTIVE ALE POLIȚIȘTILOR DIN ARGEȘ

În ziua de 24 iulie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, au desfășurat activități preventive ocazionate de festivalul Poenari Archangels Fest, organizat în perioada 23-25 iulie a.c.

Polițiștii au transmis persoanelor participante sfaturi pentru prevenirea faptelor contra patrimoniului, respectarea regulilor de circulație atât de către cât și față de motocicliști, precum și consumul excesiv de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

Au fost purtate discuții cu participanții, și au fost împărțite aproximativ 200 de pliante cu conținut preventiv.

BIROUL DE PRESĂ IPJ ARGEȘ