ALEXANDRU ȘTEFĂNESCU, “ÎN UMBRA MARELUI REICH: TEHNICA DE LUPTĂ A ARMATEI ROMÂNE PE FRONTUL DE EST (1941-1944)” – NOUĂ APARIȚIE EDITORIALĂ

Unul dintre volumele lansate în cadrul ediției din acest an a Salonului Editorial “Ion Heliade Rădulescu”, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița, este “În umbra Marelui Reich : tehnica de luptă a armatei române pe Frontul de Est (1941-1944)”, autor, prof. Alexandru Ștefănescu. Volumul a fost publicat de Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște. Cartea a fost prezentată publicului târgoviștean de prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu, prorector al Universității “Valahia” din Târgoviște.

În primul rând este o lucrare care nu-și propune să scoată ceva în evidență, ci își propune să analizeze ceva, ceea ce mi se pare extraordinar de important. În al doilea rând pentru că ea se raportează la o epocă istorică foarte bine delimitată, este vorba de cel de-al II-lea Război Mondial. În al treilea rând pentru că își propune să valorifice atât surse edite, este vorba de o serie întreagă de lucrări care au fost deja publicate și sunt foarte bine cunoscute publicului cititor și aici aș remarca chiar Cuvântul înainte care este scris de domnul profesor Otu, un mare specialist în această problematică, și apoi valorifică o serie întreagă de surse de arhivă din România, în special de la Ministerul Apărării Naționale, dar unele și din Franța care sunt extrem de interesante. Apoi, este vorba de o problematică esențială, pentru că să știți că ieșirea României din Al II-lea Război Mondial este explicată de situația aprovizionării armatei într-o foarte mare măsură. (…)Lucrarea trece prin toate campaniile prin care armata română a fost prinsă în această foarte importantă încleștare, dar foarte important este un moment esențial pe care-l surprinde lucrarea, este vorba de ultima linie defensivă în Sudul Moldovei, celebra linie Focșani, Nămoloasa, Galați, pe care foarte mulți își rezemaseră speranțele în timpul războiului și chiar istoriografia preluând oarecum necritic acele speranțe, a pus foarte mare accent. Ei bine, Alexandru Ștefănescu realizează un fel de scenarii istoriografice, analiză de acest tip și descoperă că acele speranțe erau destul de puțin întemeiate. În realitate, acea linie nu ne-ar fi scutit de înfrângerea finală. România, oarecum la 23 august nu prea avea ce face. În mod evident, riscurile au fost majore, am pierdut Basarabia și Bucovina de Nord, am pierdut un număr foarte mare de soldați, români care au devenit prizonieri de război, am publicat lucrarea împreună cu Octavian Țâcu și cu un coleg din Kazahstan despre destinul acestora. Ei bine, cu toate acestea, am reușit să primim confirmarea păstrării Transilvaniei. A fost, într-un fel, la nivel strategic, o alegere între nimic și totuși ceva, și totuși a recupera ceva de la care să pornim mai departe și pe mai departe. Aș vrea să mai punctez încă un element foarte important din această lucrare semnată de Alexandru Ștefănescu și anume interesul lui de a privi nu doar spre aprovizionarea armatei ca o operațiune tehnică ci de a o lega-o de istoria politică. Istoria politică explică foarte multe, istoria politică explică de ce în 1942 Ion Antonescu nu și-a realizat până la capăt planul pe care-l avea, acela de a face din armata română una profesionistă, mică, dar profesionistă, cum și-a propus el încă din septembrie ’40 care să poată să lupte mai departe și cu succes. N-a putut pentru că nemții, pe de o parte-l presau și pe de altă parte era competiția pentru Transilvania cu Ungaria. Germania folosea România împotriva Ungariei pentru a-și atinge propriile interese, Germania condusă de Hitler.

Ei bine, aș spune că este o lucrare care în primul rând își merită numărul de pagini, de 500 de pagini. În al doilea rând este o lucrare care trece prin filtrul analizei orice etapă importantă din Al II-lea Război Mondial și atunci ea nu poate fi ocolită, și aș mai spune de asemenea că are și o perspectivă externă, uneori cea comparativă, cu care puteți să fiți sau să nu fiți de acord, este o lucrare pe care cu certitudine noi ca români, noi ca târgovișteni, noi ca europeni și noi ca cititori trebuie să o lecturăm. Îl felicit și-i urez mult succes în continuare!”a precizat prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu. 

Volumul poate fi achiziționat de la standul editurii “Cetatea de Scaun” pe care îl puteți vizita și pentru alte lucrări istorice interesante până pe data de 8 septembrie inclusiv, în scuarul Primăriei din Târgoviște. 

PUTEȚI COMANDA CARTEA ȘI LA ACEASTĂ ADRESĂ.