COD GALBEN DE AVERSE ȘI VIJELII ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ 🟨 COD GALBEN 🟨 valabilă în intervalul 03 august, ora 10:00 – 04 august, ora 10:00, pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată care vizează județul Dâmbovița.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp. – informează ISU Dâmbovița.