CONSORȚIUL UNIVERSITAR “ACADEMICA PLUS” CERE SCHIMBAREA POLITICILOR DE FINANȚARE APLICATE DE STAT ÎN UNIVERSITĂȚI

Consorțiul universitar „Academica Plus”, format din Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu s-a reunit online în ziua de joi, 28.10.2021, începând cu ora 11.00 pentru a dezbate asupra ultimelor evoluții din spațiul academic românesc.
În urma discuțiilor s-au conturat următoarele concluzii:
1. Consorțiul Universitar ACADEMICA PLUS consideră că se impune o reprezentativitate echitabilă și total nediscriminatorie a oricărui consorțiu universitar legal constituit, în relaționarea cu Ministerul Educației, cu alte ministere și instituții ale statului român. Reunind 10 universități de stat, cu peste 65000 de studenți și peste 6000 de cadre didactice, auxiliare și nedidactice, considerăm că avem aceleași drepturi la reprezentare, dialog și parteneriat instituțional ca și oricare dintre celelalte consorții universitare din România.
Principiul fundamental al autonomiei universitare, consfințit prin Constituție și legi, se impune a fi respectat întocmai de către toți partenerii instituționali, universități, ministere, consilii și alte instituții luând în considerare că indiferent de dimensiunea fizică și diversitatea ofertei educaționale, universitățile sunt factori de progres socio-economic și cultural cu drepturi și atribuții egale.
Considerăm corectă reprezentarea de până acum, aceea de parteneri egali în interiorul Consiliului Național al Rectorilor. Considerăm de asemenea că reprezentarea învățământului superior românesc în relația cu Ministerul Educației, printr-o voce unică, aceea a CNR, se impune a fi păstrată.
2. Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potențialilor studenți, considerăm că a sosit momentul pentru a regândi finanțarea de către statul român după criterii precum atractivitatea programelor de studii, reprezentativitatea pe piața muncii locală și regională, nevoile reale de studiu ale studenților noștri și nu în ultimul rând nevoile de resursă umană înalt calificată, ale economiei românești în ansamblul ei. Astfel, solicităm o regândire a finanțării prin locuri subvenționate pe categorii de programe de studiu (L, M, D) care să țină cont de toate cele enunțate anterior, cu o mai mare flexibilitate în redistribuirea locurilor subvenționate rămase vacante din varii motive către acele universități care dovedesc o atractivitate sporită sau un impact strategic deosebit al unor programe
de studiu.
Semnează pentru conformitate…
Dumitru CHIRLEȘAN
Președinte al Consorțiului Universitar ACADEMICA PLUS
Rector al Universității din Pitești