DEPUTATUL DANIEL BLAGA, DESPRE CÎȚU ȘI “MAREA ÎMPĂRȚEALĂ”

Unul dintre motivele pentru care am fost consecvent și am votat pentru demiterea primului ministru Florin Cîțu a ținut de „marea împărțeală” pe care acesta o avea în vizor prin intermediul proiectului PNDL3. Una cu care nu aveam cum să fiu de acord, mai ales pentru că, în momentul în care am intrat în Parlament, mi-am asumat să pun interesele cetățenilor deasupra a orice altceva.
Din păcate însă, observ că Florin Cîțu a reușit, chiar și după cel mai clar vot al unei moțiuni de cenzură din istoria României, să mai dea o lovitură unor mulțime de localități, alocând din fondul de rezervă al țării noastre nu mai puțin de 1 miliard de lei, bani care vor merge către diverși primari PNL, UDMR dar și PSD din teritoriu.
Aș vrea să fiu foarte bine înțeles, problema mea nu ține de faptul că, spre exemplu, Brăneștiul, localitate condusă de către un coleg de-al meu, nu a primit bani pentru că vorbim despre o administrație locală USR PLUS. Problema ține de faptul că această dublă măsură după care premierul demis alege să judece înseamnă că, în această perioadă atât de complicată, atât de multe localități rămân fără niciun ajutor pentru simplu fapt că primăria e de o anumită culoare politică. Realitate care ține mai degrabă de grotesc.
Concret, în Dâmbovița spre exemplu, Prefectura/Consiliul Județean au cerut 77 de miliarde de lei pentru a acoperi diminuarea încasărilor pe fondul crizei sanitare, primind 10.1 miliarde, bani care, deloc surprinzător, s-au împărțit în doar 25 de unități administrativ teritoriale, 21 „conduse” de către primari PNL iar 4 de către primari PSD, plus Consiliul Județean. Concret, Florin Cițu și acoliții săi încearcă să ne spună că doar 13% din județul nostru a fost cu adevărat lovit de pandemie. Asta în condițiile în care oameni din fiecare localitate dâmbovițeană suferă și trăiesc sub semnul incertitudinii.
Sigur, judecând după faptul că suficiente județe, inclusiv Covasna spre exemplu, au aplicat și pentru fonduri menite să continue proiecte aflate deja în derulare, pot afirma că și Consiliul Județean Dâmbovița se face vinovat de lipsă de viziune cel puțin. Cât despre Covasna, am adus acest exemplu în discuție pentru că vorbim despre un județ de două ori mai mic decât Dâmbovița, atât ca și UAT-uri cât și din perspectiva populației, care nu doar că a cerut de 2 ori mai mulți bani dar a și primit de trei ori, procentual vorbind, în comparație cu noi (141 de miliarde solicitate, 33 acordate).
E firesc astfel ca Prefectura/CJ Dâmbovița să-și propună investiții reale destinate comunităților de aici. E esențial însă de asemenea ca banii de la centru să nu mai fie împărțiți în funcție de „prietenii”. Singura soluție acum? Consultări cât mai rapide ale președintelui cu partidele parlamentare, pentru formarea unui guvern nou, în jurul unui prim ministru responsabil, capabil să pună interesele oamenilor mai presus de culori și „datorii”.