DOI MORȚI ÎNTR-UN ACCIDENT PRODUS PE DN 7, LA TĂRTĂȘEȘTI! ALTE PATRU PERSOANE, DINTRE CARE TREI COPII AU AJUNS LA SPITAL!

Un grav accident de circulație a avut loc în această seară pe DN7, pe raza localității Tărtășești. În urma impactului dintre două autoturisme două persoane au fost prinse între fiarele contorsionate ale mașinii și din cauza rănilor grave, au decedat. Alte patru persoane, printre acestea aflându-se trei minori, au ajuns la spital.

DN 7 Tărtașești- din primele date- coliziune intre doua autoturisme. În urma impactului, un barbat de 79 de ani și o femeie de 72 de ani, au decedat, iar alte patru persoane sunt ranite (un conducător auto de 34 de ani și trei minori), fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetarea la fata locului, urmând sa stabilească cu exactitate cauză și împrejurările producerii accidentului rutier. – informează IPJ Dâmbovița.

Vă prezentăm etapele intervenției, potrivit datelor furnizate de ISU Dâmbovița. Accidentul a avut loc în jurul orei 18.00.

Se intervine în cazul unui accident rutier produs pe DN 7, în comuna Tărtășești
Din primele informații sunt implicate 2 autoturisme și 2 persoane sunt încarcerate și inconștiente într-unul dintre autoturisme.
Acționează echipaje de pompieri de la Detașamentul Titu cu 1 autospecială de descarcerare, de la Garda Răcari, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD și SAJ DB cu 3 echipaje.


Update accident Tărtășești:
La locul accidentului au fost identificate 2 persoane încarcerate într- unul dintre autoturisme și imediat s-au început operațiunile de descarcerare.
În al doilea autoturism au fost identificate 5 persoane, patru copii și un adult care sunt asistatate medical de echipajele SAJ.
Cele două persoane au fost scoase de pompieri din autoturism în stare de inconștiență și au fost începute manevrele de resuscitare.
 Update 2 accident Tărtășești:
Din nefericire, cele două persoane descarcerate nu au răspuns manevrelor de resuscitare, acestea fiind declarate decedate de medicul SAJ prezent la locul accidentului.
Șoferul din celălalt autovehicul implicat și unul dintre minori aflat în acesta, au fost preluați de un echipaj SAJ și sunt transportați la UPU Târgoviște, doi minori au fost preluați de un alt echipaj SAJ și sunt transportați la un spital din București pentru investigații suplimentare, iar un alt minor refuză transportul la spital, acesta urmând să fie preluat de familie. – a transmis ISU Dâmbovița.