FEMEIE DE 63 DE ANI JEFUITĂ ÎN PROPRIUL APARTAMENT

În ziua de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut un bărbat de 38 de ani, din Mioveni.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 11 septembrie a.c., bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei de 63 de ani, din Pitești, de unde, folosind violența, ar fi sustras suma de 500 de lei și ar fi fugit.

Bărbatul a fost depistat, la scurt timp, de polițiștii Secțiilor 1 și 4 Pitești și condus la sediul poliției, pentru audieri.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Informează IPJ ARGEȘ