ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI AU AVUT LOC CONFERINŢELE ADMINISTRATIVE LUNARE CU TEMA „AJUTORAREA APROAPELUI – O CONSTANTĂ A MISIUNII BISERICEȘTI”

Prin intermediul platformei de comunicare on line ZOOM, în Arhiepiscopia Târgoviștei au avut loc, în zilele de 17 și 18 mai 2021, conferințele administrative lunare, ce au avut ca temă: „Ajutorarea aproapelui – o constantă a misiunii bisericești“.

Luni, 17 mai 2021, au dezbătut tema preoții de la parohiile din cadrul protoieriilor: Târgoviște Nord, Târgoviște Sud și Pucioasa, iar marți, 18 mai 2021, preoții de la parohiile din cadrul protoieriilor: Titu și Găești.

Pc. Pr. Adrian Rada, directorul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, și Pc. Pr. prof. dr. Marin Bugiulescu, directorul Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște au susținut referatele celor două conferințe, în cadrul lor arătând faptul că ajutorarea aproapelui este o constantă a misiunii ecleziale de-a lungul timpului, mai ales că debutul filantropiei instituționalizate a fost făcut de Biserică.

În cuvântul Său, Înaltpreasfinția Sa a împărtășit mesajul Său de binecuvântare, de apreciere, de încurajare și de speranță și a evocat necesitatea intensificării ajutorării aproapelui, ca mărturie a trăirii autentice a principiilor de viață creștine și ca modalitate de aprofundare a credibilității Evangheliei lui Hristos în lumea contemporană.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, aceste conferințe au fost prezidate, în prima parte, de Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar Eparhial, iar, în cea de a doua parte, de Înaltpreasfinția Sa, la ele luând parte toți Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, precum și protopopii celor cinci protoierii ale Eparhiei noastre.

La ambele întruniri, preoții și-au împărtășit reciproc experiența slujirii social-filantropice parohiale, oferind exemple din cadrul sprijinirii concrete a aproapelui din localitățile unde slujesc, dar și idei noi cu privire la lărgirea activității caritabile și la îmbunătățirea solidarității comunitare.

La finalul fiecărei conferințe, au avut loc comunicări din partea Centrului Eparhial cu privire la aspecte concrete ale vieții spirituale din Eparhia noastră.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI