Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, s-a deplasat ieri, 29 iulie 2020, alături de vicepreședintele Alin Manole, în comuna Râu Alb pentru a analiza stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Covor bituminos pe DJ 712A sector Râu Alb – Gura Bărbulețului – Pietrari – Aluniș – Manga – Izvoarele (DN 72A)”, aferent contractelor de execuție cuprinse în loturile I și II din cadrul procedurii de achiziție publică privind „Lucrări de întreţinere periodică a drumurilor judeţene prin covoare bituminoase, etapa I”.

Traseul amintit beneficiază de lucrări de asfaltare pe o lungime de 15,566 km, stadiul de realizare fiind avansat, cu respectarea graficelor contractate. Valoarea investiției este de 5,8 milioane lei, inclusiv TVA.

În continuare, conducerea CJD a dorit să analizeze stadiul de realizare a obiectivului „Îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ 712A Râu Alb – Runcu”, investiție în curs de realizare prin Programul Operațional Regional (proiecte retrospective), în valoare de 3.685.900,34 lei, în cadrul căruia s-au asfaltat 2,75 km de drum, și, totodată, prin care au fost executate și alte lucrări conexe. Obiectivul este în faza premergătoare recepției la terminarea lucrărilor.

De asemenea, vizita a continuat cu deplasarea pe sectorul pietruit al DJ 712A, cuprins între localitățile Râu Alb și Runcu, în lungime de 2,1 km, proiect pentru care Consiliul Județean Dâmbovița a transmis către Compania Națională de Investiții o solicitare în vederea obținerii de finanțare. Valoarea estimată a investiției este de 7,2 milioane lei.

Vizita de lucru a reprezentanților Consiliului Județean Dâmbovița s-a finalizat cu parcurgerea sectorului reabilitat și modernizat de la Runcu la Fieni, aferent investiției „Reabilitare DJ 712A – Fieni – Runcu”, în lungime de 1,4 km, cu valoarea totală de 2,2 milioane lei.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița