MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA ȘI DOAMNA ELISABETA MOVILĂ

Autor: Iulia Ghercă

La adăpostul muntelui, pe valea râului Sucevița și-au ridicat Movileștii, în veacul al XVI-lea, mândră fortăreață și loc de închinăciune, Mănăstirea Sucevița, monument de arhitectură care îmbină stilul gotic moldovenesc cu cel bizantin. Movileștii, urmași ai lui Ștefan cel Mare, familie de mari și învățați boieri a dat domni atât în Moldova cât și în Țara Românească. Biserica cu hramul “Învierea Domnului” avea să fie necropola Movileștilor, locul unde își dorm somnul de veci frații Simion și Ieremia Movilă, dar și alți membri ai familiei.

Destinul zbuciumat al familiei avea să fie consemnat și în unele dintre cele mai dramatice pagini din istoria românilor, așa cum ne lasă scris Constantin Gane în “Trecute vieți de doamne și domnițe” despre frumoasa și ambițioasa doamnă Elisabeta Movilă, văduva lui Ieremia Movilă, luată prizonieră de turci.

Și în ziua de apoi, când răsărea soarele de după apele lacului Dracșani, un car trecea pe drum, ducând prizonieri spre Stambul pe doamna Elisabeta a lui Eremia Movilă și pe fiii ei, Alexandru Vodă și Bogdan cel Mic. Pe marginea drumului stăteau înșirați boierii moldoveni, care nu-și părăsiseră Doamna până în clipa din urmă, și care, prinși, fuseseră acum opriți de Radu Vodă Mihnea. Când îi zări, înnebunita doamnă le răcni, lăcrimând, acele grozave cuvinte, care ne țiuie încă și azi în urechi, ca un blestem al oropsitului nostru neam; “Boieri, boieri, ruşinatu-m-au păgânul!”
Poruncind căruțașului să oprească, Doamna ceru niște foarfece, și, tăindu-și părul, acolo pe drum, în văzul tuturor, îl dete unuia din Boieri, cu rugămintea să-l așeze la Mănăstirea Suceviței, pe lespedea de mormânt a soțului ei, Eremia Vodă.
Într-o frumoasă cutie din argint, în formă de măr, spânzurată de bolta bisericii, se mai poate vedea și azi bogata cosiță de păr castaniu a doamnei Elisabeta Movilă, tăiată de mâinile ei, în cea mai crâncenă deznădejde, acum trei sute și mai mulți ani. (…) Doamna Elisabeta fu turcită cu sila și băgată în haremul sultanului Mustafa Han I, la seraiul cel din Stambul, cu ferestrele zăbrelate ce dau pe Cornul de Aur. (…) Mândra catolică de odinioară muri în legea lui Mahomet, singură, părăsită, uitată. Adevăratul ei mormânt nu este cel necunoscut din vreun cimitir cu negri chiparoși din preajma Stambulului, adevăratul ei mormânt este Sucevița, unde părul ei castaniu e astăzi încă martorul sufletescului zbucium al frumoasei, mândrei, interesantei Elisabeta Lozna, nevasta lui Eremia Movilă, și-n două rânduri singură Doamnă a țării Moldovei”.
Astăzi, capsula cu șuvița de păr a Elisabetei Movilă se află expusă în Muzeul Mănăstirii Sucevița, alături de acoperămintele de mormânt ale Movileștilor și vechi odoare bisericești păstrate cu sfințenie atâtea veacuri.

Biserica monument Unesco este ultima dintre cele cu pictură murală realizată în stilul consacrat din vremea lui Ștefan cel Mare.

Iconografia este extrem de complexă și înfățișează pe lângă scenele biblice obișnuite, Scara virtutilor, nemaiîntâlnită în altă parte.

La fel ca la Moldovița, Putna sau Voroneț, apar redate și aici episoade din istorie, adevărate narațiuni despre asedii ale turcilor, păgânii pictați cu turbane roșii și fețe negre schimonosite.