OPERA ÎN CONCERT LA TÂRGOVIȘTE, FINAL APOTEOTIC AL ZILELOR CETĂȚII

𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗧â𝗿𝗴𝗼𝘃𝗶ș𝘁𝗲 a fost marcată de un concert extraordinar de operă, care a fascinat publicul prin eleganță și sensibilitate artistică, îndemnând spre înălțare, bunătate și frumos. În cadrul evenimentului Zilele Cetății Târgoviște, 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲ț𝗲𝗮𝗻 𝗗â𝗺𝗯𝗼𝘃𝗶ț𝗮 a organizat, prin 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗝𝘂𝗱𝗲ț𝗲𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿ă, spectacolul „𝗢𝗽𝗲𝗿𝗮 î𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗰𝗲𝗿𝘁 𝗹𝗮 𝗧â𝗿𝗴𝗼𝘃𝗶ș𝘁𝗲’’, pe a cărui scenă au urcat în premieră prim-solista Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian’’, soprana Amelia Antoniu și tenorul Daniel Magdal, alături de tenorul Florin Georgescu, soprana Irina Baianț și baritonul Yuriy Tsiple, acompaniați de Orchestra Simfonică ,,Muntenia’’, avându-l la pupitrul dirijoral pe inegalabilul Daniel Jinga. Publicul meloman a fost învăluit în magia poveștilor muzicale și emoțiilor sublime ascunse printre partiturile prodigioșilor compozitori de operă, precum W. A. Mozart,Vincenzo Bellini, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.
În încheiere, directorul 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹ui 𝗝𝘂𝗱𝗲ț𝗲𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿ă 𝗗â𝗺𝗯𝗼𝘃𝗶ț𝗮, tenorul Florin Georgescu, a mulțumit publicului, artiștilor și tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui concert memorabil, asigurând publicul că seria de evenimente va continua.
La mulți ani Târgoviște, La mulți ani târgovișteni!