POLIȚIȘTII CONTINUĂ ACȚIUNILE INFORMATIV-PREVENTIVE REFERITOARE LA MĂSURILE ANTI-COVID

Structurile teritoriale ale M.A.I continuă seria activităților informativ-preventive

Pe parcursul acestei zile, 8 septembrie, în orașul Titu, a fost desfășurată o nouă acțiune pentru informarea cetățenilor cu privire la măsurile pe care aceștia trebuie să le respecte în contextul creșterii numărului de cazuri de infectări cu virusul Sars-CoV-2.

Reprezentații structurilor teritoriale ale M.A.I. au fost prezenți în zonele aglomerate din orașul Titu, în gara și în stațiile mijloacelor de transport în comun, unde s-au asigurat că cetățenii respectă măsurile de protecție sanitară.

Totodată, aceștia au fost informați cu privire la noile reglementări incidente stării de alertă.


Acțiunea a fost organizată în comun de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al județului Dâmbovița și Instituția Prefectului.