PROTEST ÎN FAȚA PRIMĂRIEI TÂRGOVIȘTE! ANGAJAȚII DAS SUNT NEMULȚUMIȚI DIN CAUZA UNOR SPORURI CARE LE VOR FI TĂIATE!

1. Mâine 24 septembrie, intre orele 16,00-18,00 , VOM PROTESTA în fața Primăriei Târgoviște, pentru a nu permite scăderea salariilor personalului DAS Târgoviște, prin neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă;
2. Dacă până mâine la orele 16, 00, Primarul Municipiului Târgoviște va finaliza demersurile necesare pentru a aloca sumele de bani necesare menținerii sporului pentru condiții de muncă, vom fi recunoscători și îl vom aplauda.
3. Chiar dacă, în urma demersurilor făcute de Sindicatul Valahia, DSP Dâmbovița a emis un nou buletin de expertizare, CONFORM LEGII, fără finalizarea procedurii și alocarea fondurilor necesare menținerii acestui spor, nu este cu putință plata către salariați a acestui spor!
4. Este regretabil modul în care se dau telefoane salariaților să li se spună că problema s-a rezolvat și că nu trebuie să mai protesteze !
5. Vom avea o acțiune publică civilizată, în cadrul căreia sperăm să îl avem printre noi pe domnul primar Daniel Cristian Stan…domnule primar, vă invităm sa fiți alături de cei care fac posibila asistența socială în Târgoviște!
6. Nu sunt cerșetori, lucrează în aceleași condiții, nu au salarii mari și VĂ RUGĂM SĂ NU LE DIMINUAȚI SALARIILE!
a precizat liderul sindical Nicolae Dragodănescu