ZIUA IMNULUI NAȚIONAL PRIN OCHI DE COPIL, ÎN ORAȘUL TITU

Imnul Național, reper de identitate al Neamului Românesc
Imnul de stat este cântecul solmen, apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial drept simbol al unității. Începând din anul 1848, “Deșteaptă-te, române” a fost cântecul ale cărui versuri au fost cântate cu ocazia fiecărui conflict în România, precum Războiul independență (1877-1878), dar și Primul și Al Doilea Război Mondial, insuflându-le curaj, datorită mesajului de patriotism și libertate.
Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu, poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848, iar muzica a fost compusă de Anton Pann , poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Deșteaptă-te, române” este, în mod oficial, Imnul României din 1990 .
Astăzi, 29 iulie 2021, în cadrul Școlii de Vară – Vara de poveste , organizată de Biblioteca Orășenească Titu, baloane colorate au pornit din Gara Titu, într-o minunată călătorie pe valurile înspumate ale norilor, purtând Imnul Național – unul dintre cele mai importante repere ale națiunii române. Protagoniști au fost coderii IT Generațion Code Kids Titu, cărora li s-au alăturat doamna viceprimar Gabriela Chițu și colegii de la compartimentul cultură. Activitatea a continuat cu un concurs dedicat „Imnului Național”, în urma căruia, copiii au fost premiați cu medalii și cărți din partea Editurii Litera.
Bibliotecar Responsabil,
Grigorescu Nicoleta Liliana – formator